Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor (RHRN), Alianța pentru Lupta împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT), Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și Fundația PARADA vă așteaptă, în perioada 27-29 iunie, la Zilele Porților Deschise.

Reprezentanții presei și toți cei interesați de programe de prevenire, de reducerea riscurilor, dar și de politici raționale, umane, bazate pe dovezi științifice privind consumul de substanțe sunt invitați să ia parte la eveniment.

INVITATIE – 27-29 IUNIE 2018:  SPRIJIN, NU PEDEPSE!
ZILELE (ȘI NOPTILE) PORTILOR DESCHISE LA ARAS

Cu ocazia campaniei internationale de sprijin pentru consumatorii de droguri, Sprijin, nu pedepse! [Support, don’t punish!], desfasurate anual in jurul datei de 26 iunie, ARAS – Asociatia Romana Anti-SIDA – va invita sa-i cunoasteti si recunoasteti programele dedicate celor mai vulnerabile dintre aceste persoane, acolo unde ele traiesc sau lucreaza.

Veti afla de la colegii nostri, dar si de la clienti, ce inseamna reducerea riscurilor, tratamentul substitutiv, beneficiile pentru sanatate si pentru integrare sociala, costurile acestor programe, cvasiinexistenta lor in tara, dar si cine le finanteaza sau ar trebui sa le finanteze.

Intr-un moment mai critic decit oricind, de epuizare a resurselor (in special private) — moment care revine ciclic in peisajul sarac al serviciilor dedicate consumatorilor de substante din Romania –, ARAS, alaturi de ceilalti parteneri ai campaniei, va ofera posibilitatea de a ne urmari direct munca, de a masura la fata locului urgenta nevoii de asumare guvernamentala a programelor de acest tip si de a ne sustine cauza :

ARAS Arena – prezentarea serviciilor Centrului de reducere a  riscurilor si tratament substitutiv: 27 si 28 iunie, orele 13,00-15,00. Adresa: Str. Dr. Grozovici, nr. 1 (in incinta Institutului National de Boli Infectioase ”Prof. Dr. Matei Bals”), tel.: 021.318.61.98

ARAS Titan – prezentarea serviciilor Centrului de asistenta comunitara si reducere a riscurilor: 27 si 28 iunie, orele 10,00-15,00. Adresa: Bdul 1 Decembrie 1918, nr. 9J, sector 3, Bucuresti, tel: 0.800.800.033 (numar verde – gratuit in orice retea)

Echipa de teren ARAS – insotirea echipei mobile, tel.: 0740.085.980, 0751.111.017:

  • 27 iunie, ora 22,00, plecare din parcarea hotelului « Horoscop », Piata Unirii
  • 27 iunie, ora 23,00, plecare din Gara de Nord, Coloane
  • 28 iunie, ora 23,30, plecare din Str. Lizeanu, magazinul Mega-Image (intrarea spre pasaj Obor, in directia Mihai Bravu)

Zilele (si noptile) portilor deschise la ARAS sunt parte a unui triptic de evenimente organizate de RHRN (Reteaua romana de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri injectabile), in parteneriat cu organizatiile ALIAT, ARAS, PARADA, constind in :

  • 26 iunie : Reducerea Riscurilor, tema prioritara in societatea romaneasca, conferinta, Palatul Parlamentului
  • 26 iunie: O zi din viata: lumea oamenilor care consuma droguri, proiectie de film documentar, Deschis Gastrobar
  • 27-29 iunie: Zilele portilor deschise a patru organizatii, la sediile lor: ALIAT, ARAS, PARADA, RHRN.

Programul complet al campaniei si detalii despre orarul de vizitare a celorlalti parteneri se regasesc pe FB-ul evenimentului: https://www.facebook.com/events/179830952686479/

Program ARAS: http://www.arasnet.ro/noutate/26-iunie-sprijin-nu-pedepse-campanie-mondiala-de-sprijin-pentru-persoanele-afectate-de-consumul-de-droguri/ si

https://www.facebook.com/ARASRomania/photos/a.958007860983602.1073741863.958006030983785/1679383075512740/?type=3&theater

Va asteptam,